Picătura de timp

Redam aici, cu o săptămână în urmă, un articol preluat de pe un portal ortodox, referitor la modalitățile prin care ne putem simplifica viața (și chiar trebuie să o facem) în perspectiva unei existențe realizate în acord cu principiile și valorile creștine. Ca o replică a acelui articol, am găsit în presa acestor zile, o informație banală care, în aparență, pare să surpindă un comportament mai degrabă excentric al unui personaj care se numără printre primii cei mai bogați oameni din lume: suedezul  Ingvar Kamprad - fondatorul IKEA, deținătorul unei averi de 23 miliarde de dolari, aflat acum la vârsta de 84 de ani - trăiește modest, se deplasează cu mijloacele de transport în comun, zboară doar la clasa economică deși ar putea să-și cumpere propriul avion personal, face cumpărături de la magazin între orele când se aplică reduceri la mărfuri și se manifestă, în general, ca un om simplu, perfect integrat în comunitatea în care locuiește ocupând, de altfel, un bungalow modest. Iar pen

Așa mă gândesc eu: că ceea ce definim noi ca fiind timpul , în conștiințele noastre reprezintă, de fapt, această succesiune a secundelor, minutelor, orelor, zilelor, săptămânilor, lunilor și anilor. În fapt, o succesiune a unor elemente ciclice a cărei definirie este inspirată, probabil, de ciclicitatea mișcării de rotație a Pământului în jurul propriei axe și în jurul Soarelui, precum și a Lunii în jurul Pământului. Acastă ciclicitate ne ajută să măsurăm, să cuantificăm cumva curgerea timpului. Pentru că, dacă potrivit altor presupuse legități ale Universului, Pământul nostru ar fi existat și viața ar fi fost posibilă fără ca acesta să fie supus unor mișcări ciclice, ci unei mișcări liniare prin Cosmos ori poate chiar nemișcării, cred că noi nu am mai fi măsurat la fel cugerea timpului. Cred eu că cel mai corect ar fi să definim  timpul   în legătură directă cu procesul de transformare continuă la care este supusă materia, precum și spiritul ancorat în materie. Curgerea aceasta

Aș fi vrut să scriu și eu câteva rânduri despre acest atât de mediatizat "caz" al tinerei Iulia Ionescu dar deja netul este plin de opinii, păreri, comentarii și dezbateri, așa încât nu cred că ar mai avea vreun rost încă un articol pe această temă. În plus, am găsit undeva o postare a unei persoane care se numește Alexandra Svet și care s-a exprimat cu mult mai bine decât aș fi putut eu să o fac în legătură cu acest subiect, opinia sa fiind exact pe aceeași lungime de undă cu părerea mea despre acest caz. Nu știu unde a fost postat inițial articolul Alexandrei, dar eu l-am găsit preluat pe pagina portalului activenews.ro , la adresa :  http://activenews.ro/un-text-despre-iulia-care-nu-te-va-lasa-indiferent-fiica-risipitoare_1821391.html . - - - -  Fiica risipitoare? Daca  Iulia Ionescu ar fi fugit de acasa cu un baiat, insarcinata si gata sa faca un avort fara sa ezite, ar fi fost absolut normal. Daca simte insa o chemare sa vietuiasca precum ingerii intr-o lume c

Deși nu obișnuiesc să preiau articole de pe alte website-uri, de această dată voi face o excepție pentru un text pe care eu îl consider de o deosebită valoare practică din perspectiva modului de viețuire creștină. Cuprinde cam tot ceea ce aș fi putut și aș fi vrut eu să știu/să spun sub acest aspect care ține de esența vieții noastre cotidiene. Autorul articolului este domnul Teodor Danalache , senior editor pentru portalul crestinortodox.ro iar titlul articolului este " Cum să ne simplificăm viața? ", fiind postat la următoarea adresă:  http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/cum-ne-simplificam-viata-139431.html  Vă doresc lectură plăcută și promit să revin asupra unor astfel de teme care relevă interferența dintre dogma ortodoxă și realitatea cotidiană. - - - - - -  Viata crestina este simpla, oricat de complicata ar parea. Pacatul si lipsa de grija, insa, o complica si o fac greu de trait. Astfel, cand viata necrestinilor este grea, acesta nu este u

" Oricine săvârșește păcatul este rob al păcatului " (Ioan 8, 34) le spunea Mântuitorul iudeilor care se credeau liberi... cât de profund este și câte implicații complexe are acest adevăr rostit de însuși Fiul lui Dumnezeu! Aș putea să închei aici acest articol întrucât cele 7 cuvinte ale Mântuitorului au epuizat subiectul. Într-o succesiune firească a abordărilor tematice în cadrul acestui blog, după atâta vorbărie referitoare la ispită nu puteam să nu aduc în discuție și problematica patimilor care stăpânesc sufletul omului pentru că - nu-i așa? - o dată căzut în ispită și săvârșind păcatul, ia naștere patima (concretizarea modalității în care omul devine "rob al păcatului"). Patima este, în viziunea mea - a mireanului ignorant - înclinația omului către săvârșirea de păcate. Odată săvârșit un păcat, în sufletul omului se naște o predispoziție pentru a repeta acel păcat iar această predispoziție este patima însăși. Cu cât patima este mai mare, cu atât ispit

În ultima parte a seriei de articole dedicate ispitei aș vrea să abordez un subiect ceva mai controversat în opinia mea: ispita trupească . M-am gândit mult dacă să includ sau nu acest articol pe blog, temându-mă să nu fiu înțeles/judecat greșit de către cei care îl vor citi, tocmai datorită naturii lui controversate.  Dar apropierea primăverii - anotimpul iubirii - proximitatea datei de 14 februarie când consumerismul ne mai îndeasă pe gât o pseudo-sărbătoare destinată destrăbălării sexuale, m-au determinat să o fac, considerându-l "de sezon". Spun că este controversat  pentru că vorbim despre un tip de ademenire care, în anumite limite, dacă se manifestă într-un anumit context, nu este ispită, iar dacă acest context diferă, devine ispită chiar dacă forma de manifestare este, poate, identică, în vreme ce contextul este, fără dar și poate, unul aparent convențional. Controversat și pentru că dezbaterile în jurul lui sunt aprinse de cele mai multe ori, opiniile fiind destul d

Fără a îndrăzni să caut acum un răspuns la întrebarea lansată în finalul postării anterioare, vreau să mă aplec mai mult asupra acestui aspect care pare a juca un rol foarte important în viețile noastre din punct de vedere al evoluției spirituale dar care se răsfrânge și asupra celorlalte planuri ale existenței omului: ispita.  Având în vedere că   însăși rugăciunea domnească îi dedică una dintre cele 7 cereri, fiind singura solicitare negativă -  și nu ne duce pe noi ( nu ne lăsa pe noi să cădem) în ispită (bine, chiar nu cunosc relevanța acestei particularități, însă bănuiesc că nimic din ceea ce a rostit Mântuitorul nu este lipsit de sens) - cred că sunt suficiente motive să ne îndreptăm cu multă seriozitate atenția asupra a ceea ce înseamnă ispitirea, obiectul ispitei, scopul și felurile acesteia, pentru a-i înțelege, poate, mai bine mecanismul, valențele, locul și rolul în evoluția noastră. Dinnou însă, nu voi teologhisi ci voi încerca, mai degrabă, o abordare laică a

Stau și mă întreb: ce ar fi fost lumea fără ispită? În primul rând, nu știu dacă ar mai fi existat lumea, așa cum o vedem noi azi și dacă nu cumva Adam și Eva și-ar fi trăit eternitatea în Eden, netulburați, într-o permanentă supunere față de Cuvântul lui Dumnezeu. Ori dacă, totuși, Dumnezeu i-ar fi alungat de acolo pentru un alt motiv și ar fi avut aceeași soartă precum cea descrisă în Vechiul Testament, cum ar fi fost oamenii trăind fără experiența ispitei.  Fără ispită nu ar fi existat cădere iar fără cădere omul nu ar mai fi putut experimenta pocăința și iertarea care este poate cea mai cutremurătoare formă de manifestare a iubirii. Fără această experiență a manifestării iubirii asupra sa, ca răsplată pentru pocăință, omul însuși poate că nu ar fi avut șansa de a simți și revărsa asupra altora dar mai ales asupra lui Dumnezeu această iubire izvorâtă din propria-i inimă. Fără ispită cred că nu ar mai fi putut să existe lupta omului cu ispita, luptă care șlefuiește sufletul