Cine este mai creștin?

Redam aici, cu o săptămână în urmă, un articol preluat de pe un portal ortodox, referitor la modalitățile prin care ne putem simplifica viața (și chiar trebuie să o facem) în perspectiva unei existențe realizate în acord cu principiile și valorile creștine. Ca o replică a acelui articol, am găsit în presa acestor zile, o informație banală care, în aparență, pare să surpindă un comportament mai degrabă excentric al unui personaj care se numără printre primii cei mai bogați oameni din lume: suedezul Ingvar Kamprad - fondatorul IKEA, deținătorul unei averi de 23 miliarde de dolari, aflat acum la vârsta de 84 de ani - trăiește modest, se deplasează cu mijloacele de transport în comun, zboară doar la clasa economică deși ar putea să-și cumpere propriul avion personal, face cumpărături de la magazin între orele când se aplică reduceri la mărfuri și se manifestă, în general, ca un om simplu, perfect integrat în comunitatea în care locuiește ocupând, de altfel, un bungalow modest. Iar pentru ca tabloul să fie complet, mai trebuie spus că acest om, pentru că în tinerețe a făcut parte, ca membru, dintr-o mișcare pro-fascistă, face donații, prin compania sa de caritate, ce se ridică la peste 100 de milioane de lire sterline și - atenție! - și-a cerut iertare în fața angajaților săi pentru acest aspect al vieții sale din tinerețe.

Fiind vorba despre Suedia, înțelegem că nu este vorba de un comportament excentric. Suedia este o țară în care opulența nu-și are locul iar traiul simplu și modest este o caracteristică aproape comună unei populații care al cărei PIB nominal/cap de locuitor este de aproape 5 ori mai mare decât în cazul României, conform cifrelor indicate de wikipedia. Pe de altă parte, în România - o țară mult mai săracă decât Suedia, opulența agresează în mod strident ochiul privitorului: haine extrem de scumpe, mașini rare, locuințe extravagante, comportament extravagant, discordant și sfidător etc.


Dând la o parte comportamentul oamenilor, diferențele dintre Suedia și România sunt la fel de radicale și în multe alte planuri: plecând de la aspectul localităților și până la coerența și eficiența sistemului administrativ, majoritatea planurilor, atunci când facem o comparație, par a fi puternic polarizate între cele două țări. Bine, ne putem resemna cu ideea că nu doar în Suedia lucrurile stau cu mult mai bine decât în România, bunăstarea și coerența administrativă fiind o trăsătură destul de comună statelor din nordul Europei.

Însă aș vrea să mă întoc la aspectele legate de gradul de civilizație al populației și în special la modul de viețuire al oamenilor obișnuiți. Ceea ce pe mine unul m-a frapat cel mai tare, este faptul că această pregnanță a bunului simț și traiului simplu și modest aparține unei populații formate din oameni despre care wikipedia afirmă că "suedezii sunt printre cei mai puțin religioși oameni". Mai concret, doar 2% frecventează o biserică în mod constant iar 83% dintre suedezi sunt clasați ca atei. În România, 86,7% sunt creștin-ortodocși iar 99,3% din populație aparține diferitelor ramuri creștine.

În aceste condiții, stau și mă întreb: care sunt adevărații promotori ai modului de viețuire creștină? Ateii din Suedia care par să-și fi însușit în mod natural valorile și regulile acestui stil de viață sau opulenții noștri autohtoni care își afișează în mod ostentativ simbolul credinței confecționat din aur masiv de o greutate ce riscă să le rupă grumazul? Cine este mai creștin: Ingvar Kamprad care își cere iertare și se căiește și acum pentru apartenența la un grup extremist în urmă cu 70 de ani, făcând donații din averea sa pentru asta și viețuind ca un om modest, sau proprietarii noștri de Maybach, Rolls Roys sau mai știu eu ce mărci exclusiviste, care fac donații în mod ostentativ către biserici și mănăstiri doar și pentru a li se picta figurile pe pereții acestora ori pentru a li se menționa numele pe plăci de marmură ca să știe posteritatea cât de darnici au fost ei?

Stau și mă întreb, absolut retoric: cu ce măsură va judeca Bunul Dumnezeu aceste neamuri de oameni: pe acei atei cu bun simț și un înalt nivel de moralitate, vs. creștinii noștri opulenți, batjocoritori și călcători de lege, printre care mă număr și eu? Și mă mai întreb - de data asta mult mai puțin retoric - cum este posibil, totuși, ca într-o țară cu o populație creștină într-un procent atât de mare, principiile și regulile viețurii creștine să fie în asemenea hal ignorate, în timp ce într-o țară preponderent atee care, aparent, ar fi mai expusă riscului unui comportament anarhic al oamenilor, aceleași principii și reguli să fie respectate și asumate în mod natural? Logica mea este absolut neputincioasă în fața unor asemenea dileme.