Adio, Facebook!

Am decis să renunț la contul de Facebook. După 4 ani și jumătate de utilizare a acestui mediu de socializare on-line, am înțeles, în sfârșit, că m-aș simți mult mai bine dacă nu aș mai pierde timp zilnic derulând postările prietenilor mai mult sau mai puțin virtuali și storcându-mi creierul în legătură cu ce anume să mai postez astfel încât să fie pe placul celor mai mulți dintre aceștia. Parcă mi s-a cam luat să tot verific numărul de like-uri pe care le primesc la diferite postări, ori să am grijă să dau like în cazul în care unii dintre acești prieteni facebookiști postează ceva, astfel încât să nu creadă cumva că îi ignor ori nu le apreciez suficient de mult ideea de a posta ceva. În plus, mulțimea de invitații de a mă alătura lor în tot felul de jocuri stupide, obligația morală de a le ura ceva ori de câte ori au parte de un eveniment special ori este vreo zi aniversară, abundența de posturi tip spam pe care în mod absurd unii le consideră veridice și le shareuiesc cu obstinație, stereotipiile care deja s-au consacrat în acest mediu, și alte multe asemenea chestii a căror înșiruire aici m-ar plictisi în mod îngrozitor. sunt tot atâtea motive pentru care consider facebook-ul o epidemie care-mi afectează, în ultimă instanță, chiar sănătatea spirituală. Îmi aduc aminte că, până la accesarea facebook-ului trăiam bine mersi și nu sufeream pe motive de nesocializare, ba chiar eram într-o perioadă extrem de bună în care socializarea "pe viu" îmi oferea cu mult mai multe satisfacții decât această metodă de interacțiune virtuală care îmi pare că ne șablonizează comportamentul și comunicarea. 

Aud adesea în jurul meu multe dialoguri frângându-se brusc prin soluția: "ok, hai că ne mai vorbim pe facebook" sau "îți spun mai multe pe facebook", etc. Nu mai avem nevoie să comunicăm față către față pentru că există facebook. Nu trebuie să ne mai stoarcem creierele pentru a emite cuvinte și a dezvolta un dialog oral, când ne putem exprima mono sau bi-silabic pe facebook, ori doar în imagini, fără a mai emite cuvinte. Nu trebuie să ne mai batem capul relatând un eveniment când putem share-ui niște poze de la el pe care să le vadă toți cei cunoscui și să priceapă fiecare ce are chef din conținutul lor. Nu mai avem nevoie să glumim unii cu alții pentru că există glume gata făcute cărora nu trebuie decât să le dăm un share pentru a le împărtăși, concomitent, tuturor cunoscuților din rețeaua de socializare. Nu trebuie să mai sun câte un prieten ori să mă mai întâlnesc cu el pentru a povesti una-alta despre viețile noastre, când îl pot urmări pe facebook iar el îmi poate, de asemenea, accesa oricând postările de-a lungul istoriei mele de până acum. Nu trebuie să mă mai mișc din fotoliul din fața calculatorului pentru a mai intra în vreo comunicare cu ceilalți pentru că există facebook care împacă și capra și varza.

Apoi nu mă simt deloc comod să știu că, până la urmă, facebook-ul nu este altceva decât o aplicație aflată în proprietatea cuiva pe care nu-l cunosc și căruia îi pun pe tavă o mulțime de aspecte legate de viața mea personală, relațiile mele particulare, pasiunile mele, evenimentele vieții mele, discuțiile mele cu alte persoane, etc, fără a ști și fără a putea pretinde ceva în legătură cu soarta acestor informații. Cine le mai vede, cine le contabilizează, cine și cum le exploatează și în ce scopuri... nu știu nimic. Dispare sentimentul de intimitate într-un mediu de acest fel. 

Sunt convins că există viață și fără facebook, deși pare ușor anacronică o astfel de atitudine într-o eră în care pare că facebook-ul este la fel de indispensabil precum hainele de pe noi, telefonul și mijlocul de transport către serviciu. Sunt convins că voi fi mult mai liniștit și voi mai câștiga un pic de timp liber pe care să-l utilizez într-un mod mult mai util pentru mine.

În perioada următoare voi șterge, treptat, toate informațiile postate de-a lungul timpului, informându-mi prietenii virtuali cu privire la intenția mea de desființare a contului, pentru ca, în final, să șterg și contul dacă voi reuși, între timp, să aflu cum pot face asta. Pentru comunicare există și telefoane, e-mailuri, dar mai ales întâlnirile directe care întotdeauna au fost cu mult mai plăcute decât orice comunicare virtuală.

Asta nu înseamnă că voi renunța complet la facebook. Nu! Îl voi folosi, în continuare, pentru promovarea proiectului meu intitulat veganerie.com, însă doar prin intermediul contului asociat acestui proiect și doar pentru a-mi face cunoscute evoluțiile proiectului. Însă doar atât.