Picătura de timp

Este 18 septembrie dimineaţa dar vremea anunţă mai degrabă o zi de vară decât una de început de toamnă. Dar umbra pădurii Băneasa trimite către noi acea răcoare plăcută în care dorim să ne refugiem de multe ori în zilele toride de vară.  Am parcat maşina în faţa Academiei de Poliţie şi îmi îndrept paşii, alături de Călin Novăcescu, spre zona de start a traseului pe care se vor desfăşura probele concursului de cros din această zi. Este primul concurs de acest gen la care particip în viaţa mea şi, vreau - nu vreau, resimt o oarecare emoţie, deşi Călin îmi repetă în permanenţă: "am venit aici doar pentru un antrenament, obiectivul nostru este semimaratonul din 5 octombrie". De fapt, dacă mă gândesc bine, este un soi de emoţie amestecată cu nerăbdare şi bucurie: nerăbdarea de a alerga prin pădure, alături de alţi participanţi entuziaşti şi bucuria de a mă vedea în această postură de participant la o cursă de 15 kilometri, adică într-o ipostază la care cu mai puţin de un an