Observă-te!
Nu doar o dată l-am auzit pe părintele meu duhovnic făcând apel, în contexte diferite, la exercițiul autoobservării: fie la conferințele pe care le susține, fie în predicile de la finalul Sfintei Liturghii, fie în discuții particulare... pentru mine, totul a culminat cu momentul în care mi-a dat canon să mă autoobserv. Atunci mi-am dat seama că este, totuși, un exercițiu serios și care merită mai multă atenție. De câte ori îl auzeam vorbind despre autoobservare, mi se părea că face apel la o metodă mult prea simplă și prea puțin importantă de a aborda anumite situații care presupuneau o atentă gestionare din punct de vedere spiritual. Până la urmă, ce putea fi atât de dificil în a te autoobserva, în a-ți urmări reacțiile în diferite contexte și situații? Și apoi, ok, te observi, și? Ce rezolvi cu asta? Cu ce îmi poate fi de folos să observ, de exemplu, că mă enervează comportamentul unei anumite persoane când este evident că mă enervează pentru că nervozitatea pune stăpânire pe