HAIKU-uri



 P A S T E L

strune-adormite - 
toamna alungă rapsozii;
flautul plânge

💢

frânturi de soare
captive-ntr-o glastră de lut -
cocorii s-au dus

💢

arșița verii -
printre ciulini și scaieți,
un trandafir alb

💢

cerul albastru,
pioasă reverență - 
macii se-nalță

💢

cântecul mierlei - 
e semn că-ncepe valsul
panseluțelor

💢

amiază de mai - 
dragostea s-a rătăcit
printre petunii

💢

în depărtare,
fantoma unei case - 
umbrele nopții

💢

dincolo de zări,
Regele pleacă-n exil -
noaptea s-așterne

💢

IUBIRE

dualitate - 
ne gravităm reciproc
între-anotimpuri

💢

șoaptele tale
răzbat din întuneric - 
Luna răsare

💢

atingerea ta - 
vântul de primăvară 
peste zăpadă

💢

vorbele tale - 
picături de Chardonnay
prelinse-n suflet

💢

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adio, Facebook!

Apartenenţa religioasă, ca element de identitate

RunFest - Prima cursa de alergare lunga (long run) din viaţa mea