Minunile lui Dumnezeu

Unul dintre argumentele pe care eu unul le-am auzit adesea invocate ca motiv al punerii la îndoială a existenței lui Dumnezeu și, mai ales, a adevărului biblic, îl constituie absența cvasitotală a minunilor săvârșite de Dumnezeu în zilele noastre. De ce singurul loc în care sunt pomenite aceste minuni este Biblia, de ce pe parcursul unei perioade de timp extrem de lungi, acoperite de Vechiul și Noul Testament, Dumnezeu săvârșea minuni la tot pasul iar astăzi, în mod diferit față de o întreagă practică obișnuită reliefată de Biblie, nu se mai întâmplă acest lucru?

Paradoxul pe care îl percep eu este următorul: astăzi, când volumul informațiilor deținute de omenire și accesabile aproape de către oricare dintre noi, este imens și ne permite să cunoaștem realități care depășesc sfera vizualului nostru, întinzându-se de la nivelul atomului și până la marginile Universului cognoscibil, când întreaga creație materială a lui Dumnezeu se află la îndemâna capacității noastre de cunoaștere și înțelegere, suntem mai puțin sensibili și mult mai ignoranți față de unele dintre cele mai mari minuni care se relevă cunoașterii noastre. 

În mod paradoxal, eu cred că azi, mai mult decât oricând Dumnezeu, prin intermediul progreselor științei, ne dă posibilitatea de a fi martorii unora dintre cele mai mari minuni pe care le-a săvâșit sau/și sunt în curs de săvârșire, pe care omenirea nu le-ar fi putut percepe și înțelege în perioadele biblice. În acele vremuri, când cunoașterea nu depășea cu mult limitele informației accesabile nemijlocit prin intermediul simțurilor, Revelația avea nevoie, pentru a se produce, de minuni aflate în proximitatea acestor simțuri. Omul avea nevoie să audă Glasul lui Dumnezeu, să vadă fapte și fenomene care să înfrângă puținele reguli cunoscute cu privire la modul obișnuit de producere a acestora pentru a înțelege că există ceva mai presus de legitățile care stau la baza acelor fenomene.

Astăzi, minunile lui Dumnezeu ne sunt relevate în toată splendoarea dimensiunilor lor astronomice și transtemporale, însă noi nu mai vrem sau nu mai suntem capabili să-l recunoaștem pe Dumnezeu-Cel-ce-stă-în-spatele-tuturor-acestora. Ne copleșește dimenisunea inimaginabilă a universului vizibil care se măsoară în miliarde de ani-lumină, ne copleșesc legitățile care îl guvernează, ordinea extraordinară și inegalabilă a funcționării materiei și energiilor, detaliul atomic al materiei din care este compus acest univers aparent infinit, cumulul cvasiinfinit de coincidențe în suprapunerea concomitentă și în același unic loc al spațiului universal a tuturor condițiilor necesare apariției vieții - concentrate pe Terra -, viața însăși pe care reușim să o definim științific prin trăsăturile sale particulare, perfecțiunea și frumusețea inegalabilă a structurilor atomice care compun materia organică și anorganică, și cu toate acestea refuzăm să-l vedem pe Dumnezeul care a generat existența tuturor acestora, preferând să punem totul pe seama unui hazard plasat în afara raționalului.

Prin intermediul posibilităților de cunoaștere oferite de știință, Dumnezeu ni se relevă permanent, lăsându-ne să-I întrezărim, pe măsură ce capacitatea noastră de înțelegere crește, măreția și puterea extraordinară pe care le are, spiritul său artistic desăvârșit, dragostea pentru frumos, înclinația către perfecțiune, pasiunea pentru creație, spiritul Său ordonat, preocuparea pentru detaliu, pasiunea pentru viață și iubirea extraordinară față de om pe care l-a înzestrat cu conștiință (poate cea mai înaltă formă de manifestare a viului). Și totuși, multă lume devine tot mai sceptică în ceea ce privește existența Lui. Nivelul de ignoranță și nepăsare crește o dată cu progresul științei. Cu cât Dumnezeu ne lasă să-L cunoaștem mai mult, cu atât devenim mai nepăsători față de prezența lui în mijlocul nostru. 

Iar mai presus de orice minune revelată, găsesc că se află cea prin care Dumnezeu-Cuvântul Însuși - Cel prin care s-au făcut toate-cât-sunt - se reîntrupează permanent aducându-ni-se nouă jertfă prin Sfânta Euharsitie, ca dovadă negrăită și inegalabilă a extraordinarei și nemărginitei Lui iubiri față de oameni. Căci ce minune mai mare decât această permanentă întrupare a Lui, a Sfântului Trup și Sânge în chip de pâine și vin, dăruindu-ni-se spre mântuirea noastră, putem să mai pretindem sau să mai așteptăm de la El? Eu unul cred că o astfel de minune este mai presus decât toate celelalte minuni povestite în întreaga Biblie, însă vina nerecunoașterii acesteia ne aparține: nu El este cel care refuză să ni se releve, ci noi suntem cei care refuzăm să-L recunoaștem.

În final, vă propun un documentar care reliefează într-o manieră mai profesionistă ceea ce am încercat eu să explic prin această postare:

DUMNEZEUL MINUNILOR