Black Friday - esența consumerismului

Nu mă pot abține de la a exprima și eu câteva gânduri despre ceea ce îmi invadează, zilele acestea, orizontul vizual și auditiv, oriunde m-aș afla: pe stradă, la metrou, la cumpărături, în parc ori în fața calculatorului sau a telefonului mobil: un îndemn isteric la cumpărături. Pe lângă alte șmecherii de marketing care ne intoxică masiv în ultimii ani, gen iepurașul de Paște, Valentine's Day, Luna cadourilor, Halloween, Moș Crăciun, etc., de curând a mai apărut și acest Black Friday promovat în mod agresiv, la scară globală, care parcă te obligă să te conformezi prin însăși popularitatea exacerbată pe care a dobândit-o și gradul mare de adoptare din partea membrilor societății din care facem parte. 

Vrei-nu vrei, intri într-un soi de sevraj, te gândești la ce anume nu ți-ar fi complet inutil pentru a căuta o ofertă cât mai ieftină ca să te poți lăuda cu marea lovitură pe care ai dat-o, alături de multe alte sute de milioane de cumpărători de pretutindeni, obținând ceva la un preț cât mai mic cu putință. Lăsând la o parte faptul că retailerii numai în pierdere nu ies de pe urma aplicării unui astfel de mecanism, reducerile pompoase fiind atent calculate astfel încât și profitul lor să fie cât mai mare de pe urma unei asemenea zile, perspectiva din care privești lucrurile într-un astfel de moment este în mai mică măsură aceea a satisfacerii unei nevoi stringente, cât a conformării la tot ceea ce se întâmplă în jur. Știu, tendința este de a ne justifica printr-o nevoie, oricât de mică, pe care ne-o putem satisface într-o ocazie specială, la un preț cât mai mic. Însă hai să privim cu un minim de obiectivitate acest context: nu am auzit de aplicarea vreunor reduceri de prețuri, de Black Friday, la alimente de bază, la apă, la utilități - adică la lucruri care chiar definesc nevoile primare ale individului. Aceste reduceri apar mai ales exact la acele produse de care ne putem lipsi bine-mersi, fără a ne afecta în vreun fel cursul normal al existenței cotidiene, dar care abundă pe piață fără nicio justificare: gadgeturile, decorațiunile, podoabele, cosmeticele, etc. Pentru ele există Black Friday, Halloween, Iepurașul, bietul Sfânt Valentin, Moșul, etc. Pentru ca și aceste produse să fie vândute, independent de existența sau nu a vreunei nevoi reale.

Pentru mine, marele paradox al consumerismului constă în aceea că reușește să inventeze nevoi pe care omul, de fapt, nu le are. Ele nu sunt nevoi reale, ci doar induse, sugerate, închipuite. Iar culmea acestui paradox este că atunci când - chiar și inventând aceste nevoi - producția depășește cu mult cererea, pentru a mai scăpa de surplusurile din stocuri, reușește să creeze mecanisme care generează isteria cumpărăturilor: ai-n-ai nevoie, te duci și cumperi ca turbatul tot ce apuci, într-o frenezie inexplicabilă în condițiile în care, după aceea, constați că ți-ai secătuit bugetul și nu mai ai suficienți bani pentru rezolvarea unor nevoi cu mult mai reale sau, mai rău, te-ai și împrumutat pentru a-ți satisface impulsul isteric. Și mai stranie mi se pare cronicizarea unor astfel de comportamente: chiar dacă te-ai ars, ai luat vreo țeapă, ori ai constatat inutilitatea achiziției făcute, data viitoare nu vei rata ocazia să repeți experiența. Ulterior apare inerția căreia cu greu mai reușești să-i faci față și să mai schimbi ceva din obiceiurile asimilate, exceptând vreo cauză obiectivă, exterioară, care să te scoată în mod oarecum violent din tipare.

Și totuși, cum ne putem înfrânge ispita conformării la aceste practici aberante? Nu știu dacă există vreo rețetă ideală așa că mă voi raporta la propria mea experiență: prin post. După părerea mea, postul dă măsura exactă a nevoilor reale. Bine, nu mă refer aici doar la postul alimentar, ci la cel plenar, cel în care încerci să te abții de la cât mai multe lucruri. În fapt, postul constă și în eliminarea din existența cotidiană a cât mai multor lucruri care nu sunt de strictă necesitate, întorcându-ne, în felul aceasta, la o existență cât mai simplă, debarasată de balast, pentru a ne putea dedica în cea mai mare măsură rugăciunii și practicilor spirituale. Perseverând în practicarea postului, devii tot mai conștient de distincția între necesar și prisos. Vorbesc din postura omului care acum un an simțeam și eu pulsul crescându-mi în fața perspectivei apropierii zilei de Vinerea Neagră. Din postura omului care are pe masă, în același timp, un desktop, un laptop, o tabletă și un smartphone, 3 dispozitive distincte de conectare la internet și 3 telefoane mobile, adică în mod evident, mult mai mult decât strictul necesar. Însă cu ceva timp în urmă găseam absolut firesc să le am pe toate laolaltă, nu mai vorbesc și de alte gadgeturi, pe care nu le mai enumăr, precum și alte multe lucruri pe care le utilizez prea puțin în comparație cu potențialul lor.

Eu personal însă, am constatat că practicarea postului, cu perseverență, mi-a dat măsura nevoilor reale, fără să fi urmărit asta ori să fi bănuit că se va întâmpla. Am început să realizez de cât de puține lucruri am, în realitate, nevoie, pentu a exista fără să resimt vreo scădere a calității vieții mele. Am început să devin, în mod reflex, mai atent la ce cumpăr și cât cumpăr.  Ba chiar am rărit vizitele la hypermarket, fără să-mi fi propus asta. Am devenit mai conștient de lucrurile pe care le am în jurul meu și de măsura - mai mare sau mai mică - în care le folosesc și am început să scap de cele care chiar îmi sunt inutile. Mi s-a schimbat foarte mult percepția asupra rafturilor cu mărfuri din magazine, fiind tot mai puțin atras de aspectul lor pe care îl găsesc doar prea agresiv și atât. În general, timpul pe care îl petrec într-un magazin s-a comprimat tot mai mult Iar bugetul pe care îl aloc cumpărăturilor tinde să se diminueze constant. Și, sincer, mă bucur enorm de aceste efecte, pentru că, în ansamblu, mă simt mai... liber.