DORUL

Acea flacără lăuntrică pe care o resimțim mistuind în suflet... dorință, nevoie, sentiment acut de lipsă a ceva/cineva drag... greu de descris acest sentiment care ne transformă în chip minunat umplându-ne sufletul cu smerenie. Este unul dintre cele mai minunate daruri făcute de Dumnezeu sufletului omenesc. Asemenea Speranței închisă în cutia Pandorei, Dumnezeu a închis în sufletele noastre dorul care izbucnește după libera sa voire, nestăpânit și necontrolabil.

Pe lângă multele situații în care simțim că dorul ne cuprinde sufletul, cea care arată cel mai clar natura divină a acestei trăiri este și cea care îi poate deschide omului calea spre mântuire: dorul de Dumnezeu. Atunci când nimic din sensul vieții mele nu părea să mai aibă vreo legătură cu scopul mântuirii, atunci când patima și ispita erau cele două singure mari repere ale existenței mele, când îndoiala în existența lui Dumnezeu, ba chiar nutream dorința și speranța ca acesta să fie doar o iluzie a unor rătăciți, când doar plăcerile mele erau cele care prioritizau totul în viețuirea mea cotidiană, doar Dorul de Dumnezeu a fost în măsură să mă răpească celei mai cumplite inerții în care m-am aflat vreodată.  Răsărit din neantul unui suflet pustiit de patimă, m-a smuls întunericului oferindu-mi perspectiva a ceea ce ar fi trebuit să fie, de fapt, calea mea. M-am trezit dintr-o dată rugându-mă acelui Dumnezeu pe care îl huleam și-l renegam învinovățindu-l de toate rătăcirile mele de până atunci, dar de care mi se făcuse, pe neașteptate, un dor cumplit. Un sentiment de dor care m-a poziționat undeva în afara propriei mele existențe pe care o puteam privi ca un spectator, trăgând toate concluziile și învățăturile pe care le puteam desprinde din spectacolul vițeii mele. Dorul acela a fost cel care mi-a dat puterea de a pune stavilă și de a-l ruga pe Dumnezeu să pună un început bun vieții mele viitoare. Dorul acela mi-a dat puterea de a pune capăt ignoranței și mi-a născut în suflet dorința de a afla adevărurile mântuitoare și de a le urma. 

Dorul de Dumnezeu este flacăra călăuzitoare pe drumul mântuirii. Mă rog Lui să țină nestinsă în sufletul meu această flacără fără de care rătăcirea mea e cruntă. Această flacără e cea care mi-a deslușit sensuri, scopuri, adevăruri, e cea care m-a însoțit în toate rugăciunile cărora Dumnezeu le-a dat ascultare deplină, cu o precizie uluitoare.