De ce voi renunta la smartphone

Vreau să încep prin a descrie o scenă care nu reprezintă nicidecum motivul pentru care am luat decizia de a renunța la smartpohne, dar este emblematică pentru ceea ce a devenit acest gadget pentru cei mai mulți dintre noi.

...Acum 2 săptămâni intru într-o duminică dimineață în biserica din cartierul nostru - Dichiu. Ma rog, nu era chiar dimineața, la prima oră, pentru ca Liturghia începuse deja. Am ajuns în pronaos și am simțit un fior cum îmi străbate întreaga ființă... Mă uit în jur și-i văd pe toți înmărmuriți, dovadă că fiorul străbătea întreaga biserică. Se cântau Fericirile iar acustica specifică unui locaș de cult ortodox, fie chiar și de dimensiuni medii, cum e Dichiu, nu-mi permitea încă să-mi dau seama de unde se auzeau acele voci extraordinare de copii care îi făcuseră pe toți să înghețe. M-am uitat spre balcon și am vazut că este gol, așa încât nu puteau fi decât la strană. Curios cum eram, fiind pentru prima dată când auzeam la Dichiu altceva decât vocile celor 3 bărbați care cântă acolo de obicei, îmi fac loc cu ceva tupeu și mă duc în naos, de unde puteam vedea toată strana: un grup de fete, cam de vârsta liceului, toate îmbrăcate în ii tradiționale, dirijate de un preot, articulau o armonie de sunete vocale care te arunca direct în transă. Ceva atât de minunat nu mai avusesem ocazia să aud live, deși coruri bisericești mai auzisem de multe ori până în acel moment. La sfârșit aveam să aflu că este vorba de Corul Symbol al Patriarhiei, renumit pentru vocile sale extraordinare nu doar în Europa, ci chiar dincolo de granițele continentului. 

Dornic să gust la maximum bucuria unei asemenea ocazii, mă trag cât mai aproape de strană pentru a auzi cât mai clar toate glasurile și, mai ales, pentru a distinge linia melodică a fiecărei voci din cele 3 pe care se cânta (plus soprană). Fetele stăteau toate cu partiturile în mână, aruncând câte o privire când la notele de pe foaie, când la dirijor. Vine momentul citirii Apostolului de către dascăl, clipă în care aud un mare foșnet în grupul dinspre strană. Involuntar îmi îndrept privirea într-acolo și, consternat, văd cu aproape toate fetele din grup, își scoseseră în mare grabă smartphonurile, navigând febrile pe paginile acestora, dându-și coate și arătându-și una alteia diferite lucruri afișate pe ecranele acestora. Același foșnet înainte de citirea Sfintei Evanghelii de către preot, când fetele și-au băgat telefoanele în genți pentru a-și cânta partiturile specifice momentului, apoi scena se repetă de câteva ori până la sfârșitul slujbei, ori de câte ori exista cât un moment de respiro pentru ele. Cert este că scena reușea să suprime toată trăirea mistică pe care ți-o conferea momentul liturgic solemn care era accentuat, culmea, tot de prestația lor, însă de cea vocală. Adică după ce vocile lor îți umpleau întreaga ființă de fiorul trăirii divine, spontaneitatea cu care se deconectau de la acel moment, ancorându-se imediat în cea mai banală preocupare lumească, umplea, întrucâtva, de derizoriu tot acel cadrul solemn în care ne manifestam toți.

Fără discuție, smartphone-ul este un obiect ce ne marchează întreaga existență cotidiană, fiindu-i alocată o bucată semnificativă de timp din zi. Obișnuita imagine a omului având privirea țintuită în ecranul mobilului în timp ce-și plimbă degete încolo și încoace pe display, a devenit atât de comună încât nici nu o mai sesizăm. Oamenii merg pe stradă cu privirea înfiptă în telefon. Stau la terasă cu altcineva și discută în timp ce-și consultă paginile smartphone-ului. Înaintea începerii unui spectacol de teatru, film, concert sau ce-o mai fi, o ultimă incursiune prin aplicațiile telefonului aproape că este obligatorie, precum și câte o scurtă verificare în timpul spectacolului propriu-zis. În timpul unei ședințe la serviciu, smartphoneul este un bun refugiu de tot ceea ce se discută acolo. Iată, chiar și între două cântări bisericești în cadrul ritualului religios ne facem timp de un update cu ceea ce ne oferă telefonul. Seara, în pat, parcă nu putem adormi până nu facem un inventar cât mai complet al principalelor aplicații și a informațiilor pe care ni le oferă. Nu mai vorbesc de momentele mai importante de pe parcursul unui an: sărbători, vacanțe, petreceri, etc., toate trebuie să fie imortalizate cu acest gadget, pentru a populariza apoi în rândul tuturor celor cunoscuți cum am petrecut noi acele momente. Știri, mesaje, website-uri, newslettere, social-media, fun și jocuri, muzică și tv, GPS și starea vremii, orice ne-am putea dori ne este oferit de acest sistem în fața căruia plecăm capul mai mult decât în fața oricărei autorități de orice fel și pe care îl consultăm mai mult decât pe oricare dintre prietenii noștri care ne-ar putea da un sfat bun sau ne-ar putea spune o vorbă bună.

"Eu sunt Domnul Dumnezeul tau. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine" sună prima dintre cele 10 porunci. Azi avem foarte mulți dumnezei iar unul dintre ei este, cu certitudine, smartphoneul. Unul dintre cei mai importanți. Nu ne consultăm propria conștiință atât de mult cât consultăm acest gadget. Uităm să ne închinăm sau să ne rugăm lui Dumnezeu, dar în niciun caz nu uităm să ne adâncim în minunile aplicațiilor mobile. Uităm să-i mulțumim Domnului că am ajuns cu bine la o anumită destinație dar nu uităm să dăm un check-in. Și câte și mai câte. Nu fac decât să am o abordare profund autocritică, neurmărind să mă refer în primul rând la cei din jurul meu, cât, mai ales, la mine însumi. Pentru că mă număr printre cei care alocă probabil câteva ore pe zi smartphone-ului. Presa de dimineață, de peste zi și de seara, starea vremii, statusul prietenilor pe FB, un mess cu unul și cu altul care mai sunt on-line în anumite momente, toate newsletters la care sunt abonat, listele de discuții de pe yahoogroups la care sunt abonat, mailurile cu diferiți prieteni sau cunoscuți... sunt teme de interes pentru care apelez la telefon de câteva ori pe zi, în fiecare zi.

Poate că nu este neapărat un lucru rău să fi conectat permanent cu prietenii, cercurile de interes și cu informația virtuală. Însă când aceasta devine o patimă, când fiecare moment liber pe care îl ai, îl dedici în mod spontan telefonului, când temele discuțiilor cu prietenii devin tot mai des posturile de pe rețelele de socializare și știrile citite pe telefon, când bucuria trăirii unui anumit moment unic, special, este condiționată de surprinderea momentului pe camera digitală și share-uirea pe rețeaua de socializare, când în loc să te uiți pe geam ca să vezi dacă afară e soare, nu poți ieși din casă până nu ți-ai consultat mobilul ca să afli starea vremii, atunci înseamnă că lucrurile intră sau au intrat deja pe un făgaș care determină, cred eu, o anumită degradare spirituală.

Am făcut o radiografie a interacțiunii dintre mine și telefon pe parcursul unei zile: dimineața, când mă trezesc, dau repede un ochi pe mailurile care au intrat pe timpul nopții și pe care nu le-am citit, precum și pe un site de știri ca să văd dacă s-a întâmplat ceva relevant pe parcursul nopții (de parcă ar condiționa în vreun fel ceea ce trebuie să fac în fiecare dimineață eventualele evenimente nocturne de oriunde din această lume). Apoi, în drumul spre serviciu, mai lecturez opiniile unor editorialiști pe pe un alt site de presă. Obligatoriu citesc orice mail nou intrat. Ajung la serviciu, beau cafeaua și vad dacă este cineva pe mess dintre cei pe care aș avea chef să-i interpelez la o discuție. Dacă sunt, două-trei replici acolo nu rămân neschimbate. În rest, am calculatorul pe birou :). Pe parcursul zilei, orice semnal sonor al telefonului, care-mi indică intrarea unui e-mail înseamnă, obligatoriu, accesarea telefonului. Și am nu mai puțin de 3 căsuțe de mail setate pe telefon. Dacă mă mai abordează cineva pe mess, automat mă angrenez în discuție. Dacă trebuie să plec de la birou, timpul de deplasare spre locația unde trebuie să merg îl aloc știrilor, mailurilor, mess-ului. Ședințe plicticoase pe la vreo instituție? Soluția: smartphoneul. În drum spre casă, un nou inventar. Merg cu puștoaica în parc sau la alte activități dupăamiaza? Noi sesiuni de smartphone. Atunci mă mai delectez și cu câte un joc. Acasă, în timp ce se pregătește masa sau imediat ce am terminat de mâncat, noi sesiuni de inventariere a conținutului site-urilor de știri și a e-mailurilor. Stau de vorbă cu soția mea? Obligatoriu mai arunc câte un ochi și pe smartphone. De multe ori informația pe care mi-o oferă el este cea care generează subiectele de discuții. S-a făcut seara și e timpul de somn? Un inventar detaliat și minuțios a tot ce se poate este obligatoriu. Iar dacă pe timpul nopții am vreo insomnie ori surprind semnalul care indică primirea unui mail nou, urmează o nouă sesiune, mai lungă sau mai scurtă, după caz.

Concluzia? Gata! Nu mai vreau! Așa cum m-am debarasat de abonamentul Tv, mă voi debarasa și de smartphone. Care este principalul rol și rost al telefonului? Să vorbești la el. Pentru asta s-a inventat. Asta voi face de acum încolo. Voi căuta pe piață cel mai ieftin telefon care să nu știe să facă altceva decât să primească și să inițieze apeluri, îmi voi lua cel mai ieftin abonament, fără conexiune la internet. Pentru social-media, mailing și navigare pe web există calculator, laptop și tabletă. Chiar cred că nu se întâmplă nicio nenorocire dacă nu stau contectat la toate acele aplicații atunci când nu mă aflu în fața calculatorului, a laptopului sau a tabletei. Chiar cred că nu voi fi mai puțin informat dacă nu citesc știrile sau mailurile la semafor ori înainte să mă dau jos din pat sau înainte să adorm. Și mai cred că pot purta o conversație cu cineva și fără să mă leg de informațiile accesabile pe telefon în momentul discuției. Mai am 2 luni până îmi expiră perioada minimă contractuală la actualul abonament de telefon, după care, gata. Punct.