De ce am renuntat la abonamentul TV.

Acum 3 luni de zile am renunțat la abonamentul TV. Într-o vreme, televizorul devenise un viciu, o sursă de dependență. Ajunsesem să nu pot concepe să mă culc seara fără să am televizorul aprins. Deschiderea televizorului era unul dintre gesturile reflexe după ce intram în casă iar închiderea lui se producea, de cele mai multe ori, la plecarea de acasă sau, uneori, nici măcar atunci. 

Pe lângă faptul că mi se părea extrem de apăsătoare liniștea din casă dacă nu auzeam sonorul televizorului, acesta îmi ocupa și cea mai mare parte a timpului liber. În marea majoritate a timpului petrecut acasă, tot universul casnic gravita în jurul acestui aparat: mâncam în fața lui, vorbeam la telefon în fața lui, discuțiile cu soția ori cu cei care ne călcau pragul casei se purtau în fața televizorului iar subiectele discutate gravitau și ele, adesea, în jurul a ceea ce se difuza, fie atunci, fie altădată. Iar orice moment liber se transforma, automat, în timp petrecut privind micul ecran. 

Odată cu creșterea numărului de canale TV a dispărut pasiunea pentru citit cărți, au dispărut hobby-urile și multe preocupări casnice obișnuite, s-au rărit ieșirile afară, partidele de sport, discuțiile pe tot felul de teme cu cei apropiați, distracția propriu-zisă cu prietenii... A început să pună stăpânire pe viața mea, pe mintea mea, mi-a schimbat valorile, mi-a acaparat atenția mai mult decât multe alte lucruri mai importante din viața unui om. Dependența de televizor se transforma adesea în crize de nervozitate atunci când nu ajungeam să văd un film sau o emisiune preferată, la ora programată, în foarte multe nopți nedormite, în scăderea drastică a nivelului de comunicare cu cei din jur, într-o lipsă tot mai acută de preocupare legată de viața mea, de planurile mele de viață, de griji cotidiene, în schimbul unor preocupări pentru tot felul de subiecte efemere, pentru conflicte mondene, pentru scenarii artistice. Cultura generală începuse să se compună preponderent din informația primită prin intermediul canalelor TV, propriul sistem de valori începuse să fie ierarhizat în raport de cele mai palpitante informații primite de la TV.

Apoi s-a născut fetița noastră și, odată cu apariția ei în casă, au început să se rărească momentele petrecute în fața televizorului. A reușit să exercite asupra noastră, în general, dar a mea în mod special, mai multă putere decât televizorul. Preocupările au început să se schimbe, sistemul de valori să se reierarhizeze, întregul regim de viață a început să se remodeleze. Suficient cât să pot privi dintr-o poziție cât de cât obiectivă postura în care m-am aflat atunci când gravitam în jurul televizorului. Am început să devin conștient de nocivitatea lui. Apoi am început să citesc despre efectele televizorului asupra copiilor și am realizat, din informațiile pe care le aflam, că, de fapt, nu doar mintea copiilor este foarte afectată de aceste efecte, ci într-o foarte bună măsură și mintea noastră, a celor adulți, care credem că ne putem disocia de tot ceea ce nu ne este benefic, fără să avem nevoie pentru asta să nu ne expunem la factorii nocivi.

Treptat, am reușit să îmi dau seama că numărul foarte mare de canale TV pe care le aveam în abonament este inutil. Din cele peste 100 de programe, de fapt urmăream cel mult 10. Am vrut să modific abonamentul și să reduc din numărul de canale. Pentru că operatorul de la societatea de cablu a făcut ca lucrurile să pară extrem de complicate, aproape imposibile și fără vreo scădere semnificativă a costurilor de abonament, enervat, am luat o decizie radicală pe care până atunci nu o luasem în calcul: am renunțat la abonament. Mi-am dat seama că, de fapt, în sinea mea începusem să-mi doresc să nu mă mai uit la programele TV, însă viciul este viciu. Am avut nevoie de o criza de nervi in fata unor abuzuri pe care le fac furnizorii de servicii TV prin cablu, ca sa înfrâng această dependență. 

Au trecut 3 luni. În aceste 3 luni am citit mai mult decât în ultimii... mulți ani. Mintea mi s-a eliberat de toate tâmpeniile pe care mi le deversau în cap posturile TV. Dorm întreaga noapte. Discuțiile pe care le port nu mai au nicio legătură cu subiectele de la TV. Mondenitățile nu le mai știu. Îmi iau de pe internet exact informația pe care mi-o doresc și din ce domeniu îmi doresc și nu mai aștept să văd ce decid alții că ar trebui să aflu în fiecare zi. Timpul liber este timp liber: mă relaxez, citesc, ascult muzică, mă plimb, meditez, mă joc cu cea mică, scriu... În ansamblu, mă simt mult mai liber. Și, ce este cel mai interesant, nu am simțit niciodată lipsa televizorului. Nici măcar o clipă. Niciun reflex să iau telecomanda în mână și să mă așez în fața ecranului. Nimic. Câteodată, la calculator fiind, am mai intrat pe câte un post de știri, live, dar am ieșit după 2-3 minute pentru că îmi zgâriau timpanele țipetele isterice ale câte unei prezentatoare tv care se lamenta undeva la limita demenței pentru că afară plouă, de parcă ar fi căzut meteoriți.

Ma simt foarte bine si nu cred că-mi voi mai dori curând vreun abonament TV. În mod paradoxal, dau mai puțini bani pe utilități și, iată, mă simt mult mai bine. Două plusuri și niciun dezavantaj. Le doresc tuturor celor care citesc acest post să încerce. Măcar pentru o săptămână. Este o experiență care merită trăită.