Picătura de timp

" Oricine săvârșește păcatul este rob al păcatului " (Ioan 8, 34) le spunea Mântuitorul iudeilor care se credeau liberi... cât de profund este și câte implicații complexe are acest adevăr rostit de însuși Fiul lui Dumnezeu! Aș putea să închei aici acest articol întrucât cele 7 cuvinte ale Mântuitorului au epuizat subiectul. Într-o succesiune firească a abordărilor tematice în cadrul acestui blog, după atâta vorbărie referitoare la ispită nu puteam să nu aduc în discuție și problematica patimilor care stăpânesc sufletul omului pentru că - nu-i așa? - o dată căzut în ispită și săvârșind păcatul, ia naștere patima (concretizarea modalității în care omul devine "rob al păcatului"). Patima este, în viziunea mea - a mireanului ignorant - înclinația omului către săvârșirea de păcate. Odată săvârșit un păcat, în sufletul omului se naște o predispoziție pentru a repeta acel păcat iar această predispoziție este patima însăși. Cu cât patima este mai mare, cu atât ispit...

Stau și mă întreb: ce ar fi fost lumea fără ispită? În primul rând, nu știu dacă ar mai fi existat lumea, așa cum o vedem noi azi și dacă nu cumva Adam și Eva și-ar fi trăit eternitatea în Eden, netulburați, într-o permanentă supunere față de Cuvântul lui Dumnezeu. Ori dacă, totuși, Dumnezeu i-ar fi alungat de acolo pentru un alt motiv și ar fi avut aceeași soartă precum cea descrisă în Vechiul Testament, cum ar fi fost oamenii trăind fără experiența ispitei.  Fără ispită nu ar fi existat cădere iar fără cădere omul nu ar mai fi putut experimenta pocăința și iertarea care este poate cea mai cutremurătoare formă de manifestare a iubirii. Fără această experiență a manifestării iubirii asupra sa, ca răsplată pentru pocăință, omul însuși poate că nu ar fi avut șansa de a simți și revărsa asupra altora dar mai ales asupra lui Dumnezeu această iubire izvorâtă din propria-i inimă. Fără ispită cred că nu ar mai fi putut să existe lupta omului cu ispita, luptă care șlefuiește sufle...