Picătura de timp

Așa mă gândesc eu: că ceea ce definim noi ca fiind timpul , în conștiințele noastre reprezintă, de fapt, această succesiune a secundelor, minutelor, orelor, zilelor, săptămânilor, lunilor și anilor. În fapt, o succesiune a unor elemente ciclice a cărei definirie este inspirată, probabil, de ciclicitatea mișcării de rotație a Pământului în jurul propriei axe și în jurul Soarelui, precum și a Lunii în jurul Pământului. Acastă ciclicitate ne ajută să măsurăm, să cuantificăm cumva curgerea timpului. Pentru că, dacă potrivit altor presupuse legități ale Universului, Pământul nostru ar fi existat și viața ar fi fost posibilă fără ca acesta să fie supus unor mișcări ciclice, ci unei mișcări liniare prin Cosmos ori poate chiar nemișcării, cred că noi nu am mai fi măsurat la fel cugerea timpului. Cred eu că cel mai corect ar fi să definim  timpul   în legătură directă cu procesul de transformare continuă la care este supusă materia, precum și spiritul ancorat în materie. Curgere...

" Oricine săvârșește păcatul este rob al păcatului " (Ioan 8, 34) le spunea Mântuitorul iudeilor care se credeau liberi... cât de profund este și câte implicații complexe are acest adevăr rostit de însuși Fiul lui Dumnezeu! Aș putea să închei aici acest articol întrucât cele 7 cuvinte ale Mântuitorului au epuizat subiectul. Într-o succesiune firească a abordărilor tematice în cadrul acestui blog, după atâta vorbărie referitoare la ispită nu puteam să nu aduc în discuție și problematica patimilor care stăpânesc sufletul omului pentru că - nu-i așa? - o dată căzut în ispită și săvârșind păcatul, ia naștere patima (concretizarea modalității în care omul devine "rob al păcatului"). Patima este, în viziunea mea - a mireanului ignorant - înclinația omului către săvârșirea de păcate. Odată săvârșit un păcat, în sufletul omului se naște o predispoziție pentru a repeta acel păcat iar această predispoziție este patima însăși. Cu cât patima este mai mare, cu atât ispit...

Unul dintre argumentele pe care eu unul le-am auzit adesea invocate ca motiv al punerii la îndoială a existenței lui Dumnezeu și, mai ales, a adevărului biblic, îl constituie absența cvasitotală a minunilor săvârșite de Dumnezeu în zilele noastre. De ce singurul loc în care sunt pomenite aceste minuni este Biblia, de ce pe parcursul unei perioade de timp extrem de lungi, acoperite de Vechiul și Noul Testament, Dumnezeu săvârșea minuni la tot pasul iar astăzi, în mod diferit față de o întreagă practică obișnuită reliefată de Biblie, nu se mai întâmplă acest lucru? Paradoxul pe care îl percep eu este următorul: astăzi, când volumul informațiilor deținute de omenire și accesabile aproape de către oricare dintre noi, este imens și ne permite să cunoaștem realități care depășesc sfera vizualului nostru, întinzându-se de la nivelul atomului și până la marginile Universului cognoscibil, când întreaga creație materială a lui Dumnezeu se află la îndemâna capacității noastre de cunoaște...